Daniel Ivașcu

November 10, 2013

CV Daniel IVAȘCU

Licenţiat al Universităţii Naţionale de Arte – Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, artist vizual prin educaţie şi
percuţionist din pasiune; acumulând experiență pe ambele “fronturi” – de la ilustrație și stilizare pentru un studio de animație al anilor ‘90, încă din perioada liceului, și până la ascensiunea rapidă, după facultate, în micul departament de
creație al Genius advertising (“veteranii”o știu, e una dintre agențiile independente de la sfârșitul anilor ‘90 – începutul
anilor 2000 care a dat industriei pe unii dintre cei mai buni oameni ai săi), pe de o parte; implicat, pe de altă parte, în
lansarea unor proiecte muzicale foarte diferite stilistic, precum Imago Mundi (muzică veche și tradițională), Bucharest
A V (audio-video fusion), Allegria (jazzy pop-rock în manieră clasică), Shape of Sound (electro-pop), Special Guest Stars
(rock-fusion), Body in P ieces (progressive-fusion), invitat să performeze alături de Vlaicu Golcea, Maxim Belciug, Jazz eScape, Cri-Gri, AB4, Alien Pimp, Electric Brother .

Pendulând permanent între cele două mari iubiri (graphicdesignul și muzica), am putut pune astfel bazele unui mic
atelier de creație audio/vizuală – pilgrim.project – unde sunt partener și mă pot dezvolta în ambele direcții. Proiectele de graphic-design pentru o casă de discuri, în speță Editura Casa Radio, sunt așadar un pas care a venit firesc, o provocare imensă și o sursă nelimitată de satisfacție – pentru că vorbim despre CD-uri audio dintre cele mai diverse, de la înregistrări istorice din Arhivele Radio România și până la înregistrări recente, dar nu mai puțin valoroase.

 

PROIECTE

1. Maria Tanase

Prezentare colectie Maria Tanase

2. Radio Legende

Prezentare colectie Radio Legende

3. Lumina Lina

Prezentare Lumina Lina

4. Grieg

Prezentare Grieg

5. Imago Mundi

Prezentare Imago Mundi

 

%d bloggers like this: